Legendele de la Castelul Corvinilor

Posted on Posted in Headlines

Castelul Corvinilor a fost pentru prima dată închiriat de o agenție și găzduiește în această noapte Halloween-ul (sărbătoare importată în România). Cei mai mulți turiști sunt americani. Sunt trei legende legate de acest castel: legenda corbului, legenda fântânii și legenda construirii cetății de Hunedoara.

Castelul Corvinilor
Castelul Corvinilor

Legenda corbului
Pe blazonul familiei Corvinilor (provine din latinescul “Corvus”, care înseamnă “Corb”) este inscripționat un corb care ține în cioc un inel de aur. Atribuirea acestui simbol al familiei are o legendă. Se spune că Ioan de Hunedoara era fiu nelegitim al lui Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei, cu o frumoasă femeie din Tara Hațegului, pe nume Elisabeta.
Pentru a o feri de necinste, regele îi dă de soț pe unul din vitejii săi, Voicu, dăruindu-i totodată și un inel ca dar pentru copilul nenăscut, cu scopul de a fi recunoscut atunci când va crește și va merge la curtea regală. În timpul unei călătorii facute de familia lui Voicu, poposind pentru a prânzi, inelul este uitat pe o margine a ștergarului pe care erau puse merindele. Un corb, atras de stralucirea inelului îl fură încercând să plece cu el. Copilul Ioan de Hunedoara ia un arc și săgetează corbul, recuperând astfel inelul. Atunci când crește și ajunge la curtea regală, povestește această pațanie, iar regele, impresionat de această istorie, decide ca simbolul familiei hunedorenilor
să fie corbul cu inel de aur în cioc.

Legenda fântânii
Se povestește despre această fântână că a fost săpată de catre trei prizonieri turci pe care Ioan de Hunedoara în ținea în castel. Ioan le promite celor trei că îi va elibera dacă vor săpa o fântână cu apă buna. Prizonierii, animați de speranța eliberării, sapă în stâncă timp de 15 ani și la 28 de metri adâncime reușesc să găsească prețioasa apă.
Numai că între timp Ioan murise iar soția sa, Elisabeta Szilagyi, a decis să nu respecte cuvântul dat de soțul său și nu îi eliberează pe cei trei turci, hotarând să fie ucisi. Prizonierii, ca ultimă dorință, cer permisiunea să scrie pe cheile fântânii o inscripșie: “Apă ai, inimă nu”, ca un reproș pentru promisiunea facută și nerespectată.
De fapt, inscripția descifrată de Mihail Guboglu glăsuiește astfel: “Cel ce-a scris-o este Hassan, prizonier la ghiauri în cetatea de lângă biserică”. Caracterele vechi arabe conținute de inscripție o datează la mijlocul secolului al XV-lea. Poziția actuală a inscripției este pe unul dintre contrafortii capelei.

Legenda construirii cetății din Hunedoara
Din istoria vicariatului greco-catolic al Hațegului, dr. I. Radu, p. 9-10.
Spun că zâne trei deodat
Trei cetăți au ridicat
Una-n Hunead, cealaltă
La Gradiște-n deal înalt
Alta Orlea p-un deal mare,
Pe sub care Streiul trece
Cu șuvaitură tare,
Cu păstravi și apă rece.
Când odată se-ntalniră,
De cetăți s-au întrebat,
Ceste două sus săriră
Și superb au cuvântat:
Nostrele cetăți pe mane
Ori ajute ori n-ajute
Domnul, gata le vom pune,
Hinedoara spune iute:
Și eu pest-o săptămână
De-mi ajuta Dumnezeu,
Și-mi va fi cu îndemană
Voi fini tot lucrul meu.
Iaca dar c-a ei cetate
Bună fu și azi se vede
Dar căzut-au celelalte
Stând zidiri cu iarba verde.
Doua zâne într-acea oră
Fier cumplit aridicară
Iute după Hinedoara
Învârtind îl aruncară
Care către munți fugise
De mânia celor două
Și la țară mai sosise.
Fierul muntele în două
L-au lovit și l-au tăiat,
D-ice muntele și nouă
Se numește Retezat.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *