Isărescu despre dosarul fraudelor bancare

Posted on Posted in Headlines

”Supravegherea bancară nu dă credite şi nu supraveghează creditele bucată cu bucată, şi nici fraudele”

Faptele anchetate de DIICOT vizează cel mult 0,08% din sistemul bancar, în niciun caz 80% cum s-a vehiculat în media, iar din informaţiile disponibile rezultă că este vorba de un grup infracţional din afara sistemului, şi nu de o “caracatiţă a bancherilor”, afirmă guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

“Cum să fie vorba de 80%? Probabil 0,08%. Numai primele trei bănci au peste 2.000 de unităţi bancare. Se vorbeşte de 16 unităţi bancare, nu au cum să reprezinte atât. (…) Nu e vorba de o caracatiţă a bancherilor, mai degrabă este un grup infracţional din afara băncilor“, a spus guvernatorul băncii centrale.

El a arătat că suparvegherea băncii centrale “este tare şi îşi face datoria”, menţionând că trebuie evitată confuzia că Direcţia de Supraveghere a BNR verifică fiecare credit în parte.

“Supravegherea bancară nu dă credite şi nu supraveghează creditele bucată cu bucată, şi nici fraudele. Altfel, revenim la sistemul monobancă, cum era înainte de ’90, dacă ne dorim aşa ceva”, a adăugat Isărescu.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *