Finala Miss Universe România 2012

Posted on Posted in Headlines

Finala Miss Universe România 2012 se va desfăşura duminică, 4 noiembrie, începând cu ora 10, la un hotel din Capitală, câştigătoarea urmând să participe în competiţia mondială care va avea loc pe 19 decembrie, în oraşul american Las Vegas.

Vineri, între orele 12.00 şi 18.00, 200 de concurente din toată ţara sunt aşteptate la semifinala Miss Universe România, pentru a demonstra că pot face faţă uneia dintre cele mai importante competiţii de frumuseţe din lume. Membrii juriului vor evalua fiecare concurentă, cu note de la 1 la 10, pentru fizionomie, condiţie fizică, atitudine şi interviu. Totodată, cele 200 de frumuseţi trebuie să treacă de probele de gramatică a limbii române şi de cele de limba engleză. Finala Miss Universe România 2012

Semifinalistele Finala Miss Universe România 2012  au vârste cuprinse între 18 ani (împliniţi până la 1 februarie 2012) şi 26 de ani (împliniţi după data de 1 februarie 2012), cetăţenie română şi domiciliul stabil în România de cel puţin 6 luni. Înălţimea minimă admisă este de 1,70 m (fără tocuri), iar măsurile se încadrează în standardul 90 – 60 – 90.

În urma evaluărilor din semifinală, vor fi desemnate 20 de concurente care vor începe pregătirile pentru seara de gală, care va avea loc duminică, la acelaşi hotel din Capitală, unde se va desfăşura şi semifinala de vineri.

Miss Universe 2012 se va desfăşura pe data de 19 decembrie, în Las Vegas, Statele Unite ale Americii, iar evenimentul va fi transmis în direct de NBC în peste 200 de ţări.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *