BlogHeadlines

Dyson dă în judecată Bosch

Cercetarea, dezvoltarea și proprietatea intelectuală sunt seva oricărei industrii, cu atât mai mult acest adevăr fiind justificat în tehnologie. Indiferent că este vorba de software pentru mediul de business, tablete, smartphone-uri sau echipamente de curățenie, proprietatea intelectuală înseamnă progresul societății.
Protejarea acestor active este vitală pentru întreaga omenire. Nenumărate brevete de patente și invenții sunt solicitate și eliberate zilnic în toate colțurile lumii.

Ieri am discutat despre curentul electric aici: http://descopera.info/stiinta/descoperirile-umanitatii-curentul-electric/. Sir Joseph Swan, inventatorul becului, l-a dat în judecată pe Thomas Alva Edison pentru încălcarea proprietății intelectuale, și anume Edison a brevetat invenția (adică, becul) în numele propriu. Swan a câștigat procesul iar lui Edison i-a fost invalidat brevetul. Acest lucru s-a întâmplat acum circa 150 de ani.Dyson

Astăzi vorbim despre Dyson, producător american de aspiratoare, uscătoare si ventilatoare. Compania Dyson a dat în judecată la Înalta Curte compania nemțească Bosch. Dyson pretinde că Bosch i-a furat secrete comerciale și îi cere acesteia să i le returneze.
În acest caz sunt implicate furturi de secrete comerciale legate de motoare digitale de super-putere. Aceste motoare sunt inima celor mai bine vândute produse.

Compania Dyson susține că Bosch a plătit un angajat să-i divulge informații catalogate ”top secret„. Dyson cere la Înalta Curte ca Bosch să fie obligată să le inapoieze. Conform mai multor rapoarte, Dyson susține că a confruntat deja compania Bosch cu mai multe dovezi de incorectitudine, însă Bosch a refuzat să coopereze, astfel forțând-o să ia măsuri legale.
Dyson este de notorietate în ceea ce privește tehnologia sa, luând de multe ori măsuri împotriva firmelor care copiază tehnologia sa brevetată. Din păcate, cu toate tehnicile și tehnologiile în domeniul securității IT, va exista întotdeauna un angajat care să fie veriga slabă.
Pe de altă parte, Bosch susține că Dyson a angajat o persoană care avea deja un pre-contract de consultanță cu Bosch, invitând astfel hoțul în casă.
Oricare ar fi rezultatul acestei dispute, secretele comerciale și protecția patentelor și invențiilor sunt vitale. Niciodată nu te poți culca pe lauri.

One thought on “Dyson dă în judecată Bosch

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *