Dosarele de fraudă bancară afectează sistemul bancar

Posted on Posted in Headlines

Dosarele de fraudă bancară afectează sistemul bancar/

Nu se mai poate vorbi în economia românească despre afaceri fără bancă. Dosarul fraudelor bancare a pus în dilemă oamenii de afaceri. Este vorba de credite bancare. Și dacă bănci importante sunt implicate în acordare de credite nelegal, problema devine amenințătoare. Trebuie doar să aibă loc retrageri masive ca întregul sistem bancar românesc să fie dat peste cap.

A se crede că băncile se vor proteja și să țină cont de interesul afacerilor românești, sau măcar de o anumită zonă a acesteia, este de-a dreptul imposibil. Vor fi loviți exact cei care s-au chinuit să supraviețuiască și micii întreprinzători.

Asociația Română a Băncilor (ARB) încearcă să apere imaginea bancherilor implicați în dosarul fraudelor bancare. În cazul în care documentele de acordare a creditelor se vor dovedi a fi false, ARB spune că vina aparține acelor persoane, nu a instituțiilor bancare. Această apărare este inclusă într-un comunicat remis presei românești în care se mai precizează:

” O companie obține un credit bancar pe baza unui dosar de credit complex care cuprinde documente referitoare la situația legală și financiară a firmei respective, afacerile derulate de aceasta, proiectul care va fi finanțat și contractele comerciale. Analizele de credit au la bază aceste documente emise sau confirmate de companie, de instituții și persoane autorizate. Băncile depun toate diligențele, potrivit normelor și regulamentelor în vigoare, să reconfirme autenticitatea și veridicitatea documentelor și informațiilor respective. În cazul în care aceste documente sunt false ori falsificate sau conțin informații și afirmații false, răspunderea revine instituțiilor și persoanelor care le-au emis, le-au confirmat ori le-au falsificat.

Semnalele de depistare a potențialelor fraude au fost lansate din interiorul Comunității bancare. Reprezentanții băncilor au furnizat informațiile necesare soluționării anchetei.Referitor la acuzațiile nefondate privind “virusarea sistemului bancar în proporție de 80%”, menționăm ca orice raportare la indicatorii sistemului bancar prezintă un impact de 0,28% după numărul de sucursale din totalul de 5.688 unități bancare, la finele lunii iunie 2012, și de 0,043% după ponderea creditelor potențial afectate din total credit neguvernamental, care se cifra, în luna septembrie 2012, la 51 miliarde de euro (valoarea totală a prejudiciului potențial cauzat este estimată la suma de 22 milioane de euro, potrivit DIICOT).

Indiciile făcute publice, până în acest moment, conduc mai degrabă la predominanța unui fenomen exterior sistemului bancar. Prin urmare, calificări precum “caracatița bancară” sunt forțate și extrem de periculoase și nu ar trebui formulate decât în baza unor probe indiscutabile, printr-o documentare riguroasă.

Potrivit reglementarilor actuale, creditele neperformante se provizionează de către bănci pe seama rezultatelor financiare proprii. Facem apel la discernământ și responsabilitate, având în vedere că orice fel de exagerare poate avea impact negativ asupra sistemului bancar românesc, cu ecouri semnificative în economia țării.”

În paralel cu Asociația Română a Băncilor și  AVAS a venit cu precizări. Angajatii AVAS nu sunt implicați în acte și fapte de corupție în «dosarul fraudelor bancare». Ideea a fost indusă de mass media prin implicarea lui Aurel Saramet în dosarul fraudelor. Acesta a fost director general executiv al FPS în perioada 1992 – 1993, ”instituție care a precedat AVAS, adică acum 20 de ani”,  precizează AVAS.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *