avertizor seismic

Un avertizor seismic poate face diferența dintre viață și moarte

Posted on Posted in Stiinta

Avertizor seismic inteligent în România

Cele mai avansate sisteme de avertizare în caz de cutremur sunt în Japonia și America. Nu există un sistem de predicție a seismelor, ci doar de avertizare.  Nicăieri în lume cutremurele nu sunt predictibile. Un sistem foarte avansat de avertizare este proiectat de japonezi, acesta făcând o predicție în avans de până la 2,5 minute, însă și aceasta poate fi discutabilă.

Seismele sunt diferite în funcție de epicentru, focar, direcții de propagare, lobi, focar de adâncime sau de suprafață etc., iar datele nu se pot extrapola. Pot fi asemănătoare din punct de vedere tehnic, însă fiecare seism are particularități și efecte proprii.

În România există câteva focare importante:  Focşani-Vrancea repetitiv la 30-50 de ani, Făgăraș repetitiv la 100 de ani,  Valea lui Mihai în Nord-Vestul ţării, Banat şi Mangalia – Dobrogea. Se estimează că 8 milioane de români trăiesc în zone unde s-ar putea produce cutremure de până la 7 pe Richter.

Cât despre București, problema este că se află pe lobul focarului Focșani – Vrancea, capitala României fiind construită și pe pământ nisipos. În București există aproximativ 2 400 de clădiri cu risc seismic (în jur de 21 500 de apartamente), doar 26 dintre clădiri fiind consolidate. Populația nu este nici sprijinită în a se proteja împotriva cutremurelor, și nici informată.

Costurile unei reabilitări a clădirilor cu risc seismic sunt, probabil, prea mari în această perioadă de criză, însă există  sisteme de avertizare care pot salva nenumărate vieți.

avertizor seismic
Avertizor seismic

Oamenii de știință, printre care și un român,  au inventat un avertizor cu o tehnologie foarte avansată care detectează sosirea undei de șoc distructive și alertează utilizatorii în avans cu aproximativ 30-40 secunde. Alertați astfel, oamenii ar putea avea la dispoziție câteva zeci de secunde să se salveze.

În plus, nicio clădire nu se năruie în secunda zero a unui seism; prin urmare,  există multe zeci de secunde care pot face diferența dintre viață și moarte.

În funcție de magnitudinea seismului ce urmează, raportat la clădirea în care este instalat avertizorul, acesta avertizează sonor pericolul cu cca. 30 – 40 de secunde înainte de sosirea undei seismice distrugătoare și execută automat procedurile de siguranță.

Cel care s-a implicat în aducerea celui mai performant avertizor seismic aflat pe piață în România este cercetătorul Mircea Manolescu. Acest tip de avertizor se găsește aproape în fiecare casă din zonele cu risc seismic din SUA.

Dr. Ing. Mircea Manolescu este de mai multe ori premiat. Printre aceste premii se numără și modulul individual de protecţie care este destinat salvării vieţii utilizatorului în timpul unui seism. Acest modul poate să asigure condiţiile de supravieţuire până la încetarea pericolului sau, în cazul în care imobilul se prăbuşeşte, până la eliberarea ocupantului, oferindu-i protecţie chiar şi în timpul operaţiei de descarcerare.

Pe lângă principala caracteristică, și anume cea de avertizare, același avertizor execută automat procedurile de siguranță:  prin sistarea alimentării cu gaze, apă, electricitate, agent termic. De asemenea, poate fi programat să pornească sistemele de siguranță, de  salvare de date, de trecere pe generatoare de urgență,  sau de activare a sistemelor de alarmă și protecție a bunurilor mobile etc. Se pot activa orice alte tipuri de sisteme de siguranță existente în imobil, în funcție de opțiunile solicitate de beneficiar.

Aceste avertizoare au ajuns pe piața din Romania acum 4 ani și pot fi montate pe orice tip de clădire. Prețurile variază între 1 500 de lei și 3 200 de lei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *