Blog

Twitter a ajuns la 500 de milioane de tweets (mesaje) pe zi

Dick Costolo, CEO  Twitter a declarat la IAB Engage (Internet Advertising Bureau) că serviciul Twitter a atins 500 de milioane de mesaje pe zi. La ultimul anunț public, Twitter declara 400 de milioane de tweets. Utilizatorii activi Twitter se ridică la 140 de milioane.

La prima confruntare televizată din timpul dezbaterii prezidențiale din America s-au trimis 8000 de tweets pe secundă.
Tot la conferința Internet Advertising Bureau ce a avut loc pe 26 octombrie în capitala Marii Britanii a declarat că testează butoanele de ”like” și ”star” pentru a înlocui opțiunea ”favourite” care este utilizată de ani de zile. În acest fel, Twitter va avea un ”look” ca Facebook confirmând zvonurile anumitor utilizatori Twitter care au observat săptămâna trecută butoanele ”like” si ”star” în locul familiarului ”favourite”.
Costolo a spus că testează și alți termeni pentru a înlocui cuvântul ”favourite” deoarece este prea puternic, Twitter având nevoie de variante mai soft.

”Noi nu concurăm cu mass-media tradițională, noi consolidăm și îmbunătățim mass-media tradițională”, spune Costolo. El a dat ca exemplu Jocurile Olimpice de la Londra când NBC (televiziunea cu drepturi de transmisie exclusive) a decis să transmită un eveniment de la Olimpiadă la 6 ore după acțiunea live, rezultatul fiind dat pe Twitter cu câteva ore mai devreme iar ratingurile NBC au fost cu mult peste media obișnuită. Oamenii au văzut discuțiile pe Twitter și și-au amintit să se uite la NBC în acea noapte.

Costolo a mai făcut o introspecție în modul în care conduce compania, dezvăluindu-și accidental tendințele de micro-management. El a explicat că fiecare job la Twitter trebuie să fie aprobat de el însuși, ceea ce pare ușor excesiv pentru joburile de juniori.  Fiecarui candidat la angajare îi este verificat contul Twitter. De exemplu, se gândesc de două ori dacă angajează pe cineva care are cont activ doar de câteva săptămâni deoarece ei cred că și-a creat contul doar pentru a fi angajat, și nu că împărtășește etosul organizației.
[flagallery gid=1 name=Gallery]

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *