Nikola Tesla, scutul energetic și arma pshihotronică III

Am promis în articolul trecut că voi scrie câte ceva despre contribuția lui Nikola Tesla la construcția noilor arme. Pentru că prefer, totuși, pacea și, se pare, că și marele inventator era un pacifist, am să fac referire la altceva mai întâi.

Își poate închipui cineva că, la începutul secolului trecut, cineva pomenea de un scut energetic? Acesta se afla în mintea lui Nikola Tesla și, unii susțin, că există documente care arată că ar fi putut fi construit chiar atunci de către cercetător. Nu s-au scris prea multe despre aceasta. În schimb, aceeași minte umană dornică de a-și demonstra forța prin arme,  funcționa la fel.

statie de trenAstfel, în 11 iulie, 1934,  New York Times titra pe prima pagină: ”La 78 de ani, Nikola Tesla descoperă o nouă rază mortală”. Despre această descoperire circulă mai multe legende. Una susține că descoperirile au fost fragmentate și împărțite mai multor state, printre care și URSS. Se spune că cercetătorul ar fi protejat umanitatea și descoperirea lui ar fi urmat să fie pusă în practică atunci când aceasta ar fi fost pregătită să o folosească în mod pașnic.

De aceea invențiile au ajuns la două mari puteri ale lumii. O înțelegere între ele însemna o altă viziune decât cea de atunci și, de ce nu, cea de acum. Din acest punct de vedere omenirea nu s-a prea schimbat.

Poate că viziunea lui Nikola Tesla despre un viitor în care descoperirile să fie folosite în folosul omenirii și nu împotriva sa, se va adeveri până la urmă.

Când vorbim despre arma lui Tesla vorbim de așa-zisa armă ”psihotronică”. Această armă folosește radiația electromagnetică, funcționând pe principiul cuptoarelor cu microunde. Ele par a fi mai periculoase decât cele atomice și nucleare, având capacitatea de a distruge psihicul uman.

camp

Dacă însă facem referire la Turnul lui Tesla și la faptul că s-a pus problema afectării psihicului prin perturbarea frecvenței lui Schumann, adevărul există. Despre aceste arme se tot scrie în ultima vreme. A pomenit despre ele și Putin, și unii oficiali americani. Există mai multe scenarii despre ele. Cum însă nu există un adevăr clar, fiecare poate face speculațiile care le dorește.

Oricare ar fi speculațiile, principiul este recunoscut viabil de către specialiști.

Nikola Tesla a descoperit ceva ce, ca orice descoperire, poate fi o armă teribilă, chiar dacă descoperirea în sine este de folos umanității (cel mai clar exemplu este cel al energiei nucleare).

  • Că este vorba despre electro-magnetism nu mai încape îndoială.
  • Că acest magnetism are repercusiuni asupra psihicului uman. Experimentele sale au arătat acest lucru.
  • Că multe din ceea ce a inventat Nikola Tesla a rămas ascuns este la fel de adevărat.

Numai viitorul va spune care este destinul acestor descoperiri și, implicit, al omenirii. În mod cert, Tesla știa foarte multe, după cum el însuși declara:

Va fi posibil pentru naţiuni să lupte fără armate, nave sau arme, cu arme mult mai teribile, care au o capacitate de acţiune distructivă nelimitată. Un oraş, aflat la orice distanţă de inamic, poate fi distrus – şi nici o forţă din lume nu poate opri aceasta. Dacă vrem să prevenim o calamitate apropiată şi transformarea globului într-un infern, ar trebui să accelerăm dezvoltarea maşinilor zburătoare şi a transmisiei energiei wireless fără de întârziere, cu toată puterea şi resursele naţiunii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *